Elegie

"Cu mine se întamplă ceva. O viaţă de om" - M. Sorescu


cred că îmi place toamna
îmi dă mereu senzaţia că vine special pentru mine
că-mi înţelege nebuniile şi motivele de nebunie
că-mi ştie melancoliile şi golurile

chiar îndrăznesc să cred că toamna asta vine să-mi scoată morţii dinăuntru
şi să-i îngroape
să le astupe gurile
să le închidă ochii
şi să mă apropie mai mult de mine

toamna asta îmi desface mie pleoapele
acum nu mă mai poate orbi lumina
şi căldura nu mă mai descompune

iubesc toamna
iubesc toamna
iubesc toamna
şi toamna mă iubeşte pe mine

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu